Țigla metalică vs. Țigla ceramică

Indiferent dacă este vorba despre o renovare sau de construirea de la zero a unei clădiri, majoritatea proprietarilor se află în dilemă atunci când trebuie să aleagă un sistem de învelitoare pentru acoperișul casei. Mulți dintre aceștia oscilează între țiglă metalică și țiglă ceramică, iar alegerea materialului poate constitui cu adevărat o provocare.

Avantaje și dezavantaje

Așadar, cei care aleg materialele de construcție trebuie să se gândească în primul rând atât la calitatea materiei prime, cât și la cea a lucrării. În al doilea rând, ar trebui să aibă în vedere atribute precum siguranța și durabilitatea, mai ales că este vorba despre sistemul de învelitoare al casei.

Iată care sunt principalele avantaje și motivele pentru care să alegi țigla metalică în detrimentul cele ceramice:

  • Greutatea. În comparație cu țigla ceramică care este o învelitoare grea (35-65 kg/metru pătrat), țigla metalică este mult mai ușoară (are aproximativ 4,5 kg/metru pătrat);
  • Montarea. Instalarea țiglei metalice presupune realizarea unei structuri ce poate fi făcută cu ușurință, în timp ce în cazul țiglei ceramice este nevoie de o proiectarea unei structuri de lemn a acoperișului, dimensionată pe măsură.

Țigla metalică se poate monta mult mai ușor în comparație cu celălalt tip de învelitoare și poate fi utilizată și în cazul suprafețelor cilindrice.

De altfel, fixarea se poate realiza rapid, cu șuruburi autofiletante pe structura de șipci și contrașipci din lemn, iar sistemul de învelitoare este etanș.

  • Eficiență. Țigla metalică este prevăzută cu un sistem de prindere eficient care facilitează montarea pe șarpante cu capacități portante mai mici. În acest fel, costurile privind structura de rezistență se vor diminua semnificativ.

Pentru a monta această învelitoare sunt necesare diverse accesorii precum șorțuri de streașină, borduri fronton, coame și alte elemente în funcție de forma acoperișului dumneavoastră. În cazul țiglei ceramice, montajul este mult mai complicat, aceasta se montează pe șipci, iar structura de susținere a țiglelor ar trebui să fie realizată într-un mod mai riguros. De asemenea, atunci când instalați acoperișul, nu ar trebui să uitați de accesoriile necesare montării, precum țiglele de coamă (muchie), elementele de aerisire sau cele de fixare.

  • Garanție extinsă. Acoperișurile din ţiglă metalică pot avea o durabilitate extinsă – între 40 și 70 de ani, în funcție de materialele utilizate. Această perioadă este mult mai mare decât cea a țiglei tradiționale, care rezistă între 10 și 20 de ani.

Ţigla metalică rezistă condițiilor aprige ale vremii și este ușor de întreținut. În plus, producătorii oferă şi protecţie anti-corozivă pentru ţigla metalică și garanții de menținere a culorii de până la 20 de ani.

  • Prețuri mai mici. Pe lângă costurile materialelor, se adaugă și manopera pentru instalareapanourilor din țiglă ceramică, iar mâna de lucru este mai scumpă în general deoarece necesită mai multe resurse de energie.

Altfel spus un montaj din țiglă metalică are un preț mult mai accesibil decât unul din țiglă ceramică.

  • Întreținere. Un alt avantaj al sistemului de învelitoare confecționat din țiglă metalică constă în cheltuielile reduse pe care le presupune din punct de vedere al întreținerii, comparativ cu țigla ceramică.

Asta deoarece țigla metalică își păstrează aspectul intact timp îndelungat, nu ruginește și nu formează mușchi precum țigla ceramică. În condiții extreme (de pildă, în cazul unei grindini), țiglele din ceramică se pot sparge, ceea ce poate duce la cheltuieli suplimentare, deoarece acestea ar trebui înlocuite. Un acoperiș din țiglă metalică este mult mai rezistent și vă ferește de astfel de neplăceri.

  • Rezistență la intemperii. Un alt motiv pentru care specialiștii în domeniu recomandă montarea unui acoperiș din țigla metalică constă în modul de evacuare al apei de ploaie.

Țigla din ceramică evacuează mult mai lent precipitațiile și se poate deteriora, în timp ce țigla metalică este, practic, impermeabilă la apă și la zăpadă.

Acest sistem de învelitoare este rezistent la condițiile vitrege ale vremii, datorită modului în care este construit, din plăci care se cuplează, precum și datorită suprafeței sale tari și alunecoase. Prin urmare, rezistența la intemperii (ploi, grindină ciclurile repetate de îngheț/dezgheț, vânturi puternice) constituie unul dintre atributele principale ale calității pe care le acoperă învelitoarea din țiglă metalică.

  • Adaptabilitate la stilul arhitectural. În general, construcțiile cu arhitectură modernă sunt acoperite cu ţiglă metalică, în timp ce pentru stilurile arhitectonice clasice se foloseşte ţigla ceramică.

În zilele noastre, țigla metalică este versatilă, având posibilitatea de a se adapta oricărui tip de construcții – rustică, clasică sau contemporană. Acest tip de învelitoare este ideal atât pentru lucrările de restaurare, cât și pentru execuția construcțiilor noi. Spre deosebire de aceasta, țigla ceramică nu poate fi adaptă tuturor stilurilor arhitecturale.

  • Termorezistența. Țigla metalică este un sistem de învelitoare potrivit și pentru locuințele care au mansarde. Acoperișurile montate astfel formează un strat de ventilație dinspre streașină spre coamă, benefic zonelor amenajate imediat sub acoperiș (cu alte cuvinte, mansardei).

Cele mai recente studii efectuate au arătat faptul că acoperișurile din țiglă metalică pot reduce costurile cu răcirea cu până la 25%.

De altfel, specialiștii consideră că țigla metalică este o învelitoare eficientă pentru acoperiș deoarece reflectă căldura solară, demonstrându-și eficiența din punct de vedere energetic în nenumărate rânduri.

În ultimii ani, evoluția pieței privind opțiunile clienților pentru acoperirea caselor este ascendentă în favoarea țiglei metalice, astfel că, la acest moment aproximativ 65% din piața sistemelor de acoperiș sunt metalice, 13% sunt reprezentate de țiglă ceramică iar restul de 22% de alte tipuri de învelitori.