reparatie acoperis

Semne care te anunță că este timpul să apelezi la un expert în reparații acoperișuri

Acoperișul casei este, de departe, elementul fără de care locuința nu ar fi completă. Pe lângă scopul de protecție pe care îl are împotriva intemperiilor, acesta completează designul exterior al casei într-un mod estetic, reflectând personalitatea proprietarului.  Întreaga structură a locuinței trebuie să fie rezistentă și toate materialele de construcții trebuie să dispună de caracteristici superioare în ceea ce privește calitatea, durabilitatea și fiabilitatea.

Deși atunci când alegem sistemul de învelitori pentru acoperiș suntem convinși că am făcut cea mai bună alegere, există situații în care, la puțin timp după montarea acestuia, observăm deteriorări sau anumite disfuncții. Ne vom întreba atunci unde am greșit, de ce apare mucegaiul la nivelul superior al casei și de ce apa continuă să se infiltreze în ciuda faptului că acoperișul casei pare că a fost montat corect?

Trebuie să spunem că, în urma experienței pe care am acumulat-o în acest domeniu, toate aceste lucruri se întâmplă din două motive: alegerea unui material pentru acoperiș slab calitativ și lipsa experienței echipei de muncitori. Din aceste două motive, după montarea acoperișului este posibil să observați câteva semne care să indice faptul că este necesară intervenția unei firme specializate în reparații (firmă de acoperișuri).

Semnele care indică necesitatea apelării la experții în acoperișuri

Orice model de acoperiș este întotdeauna format din trei părți componente: șarpantă, sistem de învelitoare și elemente auxiliare. Dat fiind faptul că defecțiunile pot apărea la nivelul oricărui element, vom structura semnele ce indică necesitatea reparațiilor în funcție de acestea.

  • Defecțiuni la nivelul șarpantei

Această componentă, care poate fi realizată din lemn, fier sau beton armat, este formată din elementele ce alcătuiesc scheletul acoperișului (popi de susținere, stâlpi, căpriori, pane de coamă, grinzi cu zăbrele, astereală și altele). Pe șarpantă se montează sistemul de învelitori sau hidroizolația.

Ce defecțiuni pot apărea la nivelul acesteia? În primul rând, pentru o susținere optimă a învelitorii, șarpanta trebuie să fie foarte solidă și rezistentă. Problemele apar în cazul șarpantelor din lemn și privesc două aspecte: rezistența și mucegaiul. În condiții de umezeală extremă, lemnul șarpantei mucegăiește, favorizând apariția așa numitului burete de casă, o formă extrem de inestetică și dăunătoare a mucegaiului. Aceasta cauzează distrugeri la nivelul rezistenței lemnului și, în cele din urmă, poate conduce la căderea acoperișului.

  • Sistemul de învelitori

Acesta reprezintă partea vizibilă a acoperișului, care poate fi realizată din țiglă ceramică, șindrilă bituminoasă, țiglă de beton, țiglă metalică etc. Aceasta din urmă este recomandarea noastră pentru acoperișuri durabile, estetice, care nu necesită o structură cu o rezistență foarte mare.

Ce defecțiuni pot apărea la nivelul învelitorii? Alegerea unor materiale pentru construcții de acoperișuri de case slab calitative poate determina apariția următoarelor defecțiuni:

  • infiltrații de apă la nivelul superior al casei;
  • apariția mucegaiului și a igrasiei datorită acestor infiltrații;
  • slăbirea structurii de rezistență a casei și a șarpantei;
  • izolare termică și hidroizolare slabă, care se resimt în confortul proprietarilor;
  • aspect exterior inestetic la nivelul acoperișului din cauza decolorării (în special ca urmare a slabei rezistențe la radiațiile UV).
  • Elemente auxiliare

Elementele auxiliare se referă, în principiu, la cele care contribuie la scurgerea apei sau a zăpezii de pe toate acoperișurile de case, adică la sistemele pluviale. Acestea din urmă sunt formate în principal din jgheaburi și burlane, alături de elementele de prindere și îmbinare.

Ce defecțiuni pot apărea la nivelul sistemului pluvial? Alegerea unor sisteme pluviale realizate, din nou, din materiale slab calitate, va afecta în mod negativ sistemul de învelitori, structura de rezistență a casei, dar și viața proprietarilor. Iată ce defecțiuni pot apărea la nivelul acestor elemente auxiliare:

  • desprinderea burlanelor, datorită montării deficitare;
  • rezistență insuficientă la sarcini mari, ceea ce rezultă în scurgerea deficitară a apei;
  • în lipsa îmbinării corecte a elementelor componente, apa se poate scurge pe pereții casei, afectând atât structura de rezistență, cât și fundația;
  • pentru că apa pluvială sau zăpada nu se scurg în mod optim, apa ce stagnează pe acoperiș poate afecta suprafața acestuia, favorizând degradarea materialelor de construcții.

Pentru a preîntâmpina toate aceste probleme, îți recomandăm să fii foarte atent la calitatea materialelor pentru care optezi și la firma de reparații pentru acoperiș aleasă. De asemenea, dacă vrei să te bucuri cât mai mult timp de un acoperiș durabil și estetic, alege calitatea oțelului nordic din care este realizată țigla metalică Umbrella® și sistemul pluvial Scandic®!

Vrei să afli prețul unui acoperiș pentru casa ta? Completează formularul.