Un sistem pluvial complet accesorizat

Un acoperiș perfect funcțional are nevoie de un sistem pluvial de calitate. În caz contrar, rolul sistemului de învelitoare nu poate fi îndeplinit, iar durabilitatea la care orice proprietar speră nu poate face parte din lista calităților construcției.

Practic, sistemul pluvial, deși nu este „vedeta” sistemului de învelitoare, este la fel de important precum acoperișul în sine și materialele din care acesta este conceput.

Mai mult decât atât, în cazul în care sistemul de scurgere a apei pluviale nu este unul eficient, orice construcție va suferi, în timp, efecte cu adevărat devastatoare, începând de la tavan și pereți, până chiar și la nivelul fundației.
Astfel, pentru a avea o locuință complet funcțională, este necesar să acordăm o maximă atenție proiectării unui sistem pluvial cu toate accesoriile aferente.

Sistemul pluvial – Ieri și azi

În trecut, oamenii improvizau sisteme pluviale în funcție de necesitățile pe care le aveau. Astfel că, în zonele ploioase, apa trebuia îndepărtată de clădiri pentru a preveni distrugerea lor (rol major în drenare), iar în regiunile secetoase, era o metodă ideală de colectare a apei (rol esențial în stocare), dovedindu-se excelentă atât pentru irigații, cât și pentru adăparea animalelor.

Rolul de bază al unui sistem de jgheaburi și burlane îl reprezintă, bineînțeles, drenajul apei. Numeroase cercetări arheologice au scos la iveală indicii despre modul în care erau concepute jgheaburile la civilizațiile din Valea Indusului, realizate din piese de lut ars, concepute pentru terase și nu pentru acoperișurile în pantă. Se pare că cele mai vechi jgheaburi din lume erau, de fapt, mici canale care transportau apa dintr-un loc în altul.

În timp, evoluția și-a pus amprenta și asupra construcțiilor, ca în multe alte domenii, astfel că progresul tehnic a facilitat apariția unor sisteme pluviale de calitate superioară.

Ce rol au burlanele și jgeaburile

În zilele noastre, rolul cel mai important al jgheaburilor și burlanelor constă în colectarea și îndepărtarea apei de ploaie, a zăpezii şi gheţii topite de pe acoperişul unei clădiri, pentru a menţine faţadele curate şi spaţiul din jurul clădirii uscat.

Fiind expuse acestor condiții, sistemele pluviale trebuie să fie rezistente la coroziune în condiţii de umiditate permanentă, intemperii, precum şi radiaţii UV.

În plus, materialul din care acestea sunt concepute trebuie să fie uşor de prelucrat și să-şi păstreze aspectul pentru un timp îndelungat. Furnizorul de materie primă al sistemelor pluviale RoofArt – compania scandinavă SSAB – produce de decenii întregi grade speciale de oţel ce răspund celor mai exigente cerințe.

Avantaje

Sistemul Scandic®

Sistemul pluvial Scandic® combină funcţionalitatea, aspectul estetic şi durabilitatea, caracteristici dezvoltate și îmbunătățite continuu de cei peste 17 ani de experiență în producerea sa.

Avantajele sistemului pluvial Scandic®

Sistemul pluvial Scandic® combină funcţionalitatea, aspectul estetic şi durabilitatea, caracteristici dezvoltate și îmbunătățite continuu de cei peste 17 ani de experiență în producerea sa.

Un alt mare avantaj pe care îl oferă implementarea sa constă în ușurința cu care poate fi montat, fiind extrem totodată extrem de fiabil în exploatare.

De asemenea, Scandic® este un sistem complet accesorizat ce poate fi achiziționat la un preț avantajos.

Investind permanent în utilaje performante și folosind tehnologii de ultimă generație, RoofArt are o linie de producție modernizată, axată pe inovație, calitate și eficientizare.

Originea materiei prime: oțel nordic SSAB
Grosimea oțelului: min. 0.57 mm
Masa stratului de zinc: 275 g/m²
Acoperirea: GreenCoat RWS
Grundul: în culoarea vopselei

Garanție

Durata medie de exploatare: 50 de ani
Garanția anticoroziune: 30 de ani
Garanția pentru menținerea culorii: 15 ani

Elementele sistemului Scandic®

CU – Capac universal
Oferă o permanentă fixare, ermetizare și rigidizare a jgheabului. Se montează la capătul jgheabului pentru a nu permite evacuarea apei și altor impurități la capetele libere ale jgheabului.

KE – Colțar exterior 90°
Se montează pe colțurile exterioare ale clădirii și face legătura dintre două jgheaburi cu ajutorul brățărilor. Pentru rezistența sporită a colțarului, la îmbinarea acestuia cu jgheabul, se recomandă folosirea elementului de rigidizare jgheab (EJ).

KEB – Colțar exterior cu brățară 90°
Se montează pe colțurile exterioare ale clădirii și face legătura dintre două jgheaburi cu ajutorul brățărilor. Pentru rezistența sporită a colțarului, la îmbinarea acestuia cu jgheabul, se recomandă folosirea elementului de rigidizare jgheab (EJ).

EJ – Element rigidizare jgheab
Oferă rezistență sporită conexiunilor dintre jgheab-jgheab și jgheab-colțar.

CJ – Cârlig jgheab
Se montează pe căprior pentru susținerea jgheabului, are profil de rigidizare pentru rezistență sporită la sarcni mari. Se folosește dispozitivul de îndoit cârlige pentru îndoirea acestora în funcție de înclinația acoperișului.

JB – Jgheab 3000
Element de bază al sistemului conceput pentru redirecționarea apei de pe acoperiș în burlan. Dotat cu dublă ranforsare pentru o rigiditate și rezistență mai bună.

CJL – Cârlig jgheab lung
Se montează pe căprior pentru susținerea jgheabului, are profil de rigidizare pentru rezistență sporită la sarcni mari. Se folosește dispozitivul de îndoit cârlige pentru îndoirea acestora în funcție de înclinația acoperișului.

PP – Piesă preaplin 180°
Element de protecție împotriva acumulărilor masive de apă. Se montează pe colțurile interioare ale jgheaburilor acolo unde afluxul de apă este mai ridicat.

KI – Colțar interior 90°
Se montează pe colțurile interioare ale clădirii și face legătura dintre două jgheaburi cu ajutorul brățărilor. Pentru rezistența sporită a colțarului, la îmbinarea acestuia cu jgheabul, se recomandă folosirea elementului de rigidizare jgheab (EJ).

KIB – Colțar interior cu brățară 90°
Se montează pe colțurile interioare ale clădirii și face legătura dintre două jgheaburi cu ajutorul brățărilor. Pentru rezistența sporită a colțarului, la îmbinarea acestuia cu jgheabul, se recomandă folosirea elementului de rigidizare jgheab (EJ).

PP – Piesă preaplin 90°
Element de protecție împotriva acumulărilor masive de apă. Se montează pe colțurile interioare ale jgheaburilor acolo unde afluxul de apă este mai ridicat.

CPU – Cârlig pazie universal
Alternativa optimă de montaj la cârligele jgheab (CJ), poate fi montat direct pe pazie sau pe căprior cu ajutorul piesei prindere căprior (PPC). Deasemenea reduce cu până la 60% timpul de montaj al sistemului prin evitarea măsurătorilor și a îndoirii cârligelor jgheab (CJ).

PPC – Piesă prindere căprior
Se folosește pentru fixarea cârligului pazie universal (CPU) pe căprior. Reglează unghiul de înclinare a jgheabului pentru scurgerea apei către burlan.

PPCR – Piesă prindere căprior
Se folosește pentru fixarea cârligului pazie universal (CPU) pe căprior. Reglează unghiul de înclinare a jgheabului pentru scurgerea apei către burlan.

JB – Jgheab 3000
Element de bază al sistemului conceput pentru redirecționarea apei de pe acoperiș în burlan. Dotat cu dublă ranforsare pentru o rigiditate și rezistență mai bună.

BJ – Brățară jgheab
Oferă o legătură ermetică între jgheaburi sau între jgheab şi colţar, conferă rigiditate îmbinărilor, deasemena are ca rol secundar compensarea dilatării termice a jgheaburilor ca rezultat al diferențelor de temperatură.

PCD – Pâlnie colectoare dreptunghiulară
Permite recoltarea apei din dolia fără streşini şi direcţionarea acesteia în burlan. Piesa este dotată cu dublă ramforsare pentu o mai bună rigiditate și rezistență.

SJ Element sustinere jgheab
Se folosește pentru fixarea jgheabului pe căprior.

RA – Racord jgheab
Elementul de bază la îmbinarea jgheabului (JB) și burlanului (BU). Ușor de montat pe jgheab, fără găurire suplimentară.

CB – Cot burlan 60°
Element de îmbinare între racord jgheab (RA) și burlan (BU). Util pentru schimbarea direcției de scurgere a apei prin burlan sau ocolirea obstacolelor.

PB – Prelungitor burlan
Folosit pentru a prelungi burlanul conform distanței dintre acoperiș și baza de construcție a clădirii.

BB – Brățară burlan
Fixează burlanul de fațada clădirii cu sistem de închidere de tip „click„. Multiplă posibilitate de prindere în funcție de tipul fațade: în două urechi laterale, central, cu diblu sau vertical cu pop-nituri. Maschează îmbinările dintre două burlane (BU).

BU – Burlan 3000
Asigură preluarea apei din jgheab și scurgerea pe verticală a acesteia. Piesă dotată cu dublă ranforsare pentru o mai bună rigiditate și rezistență.

RB – Ramificație burlan
Unește două coloane de scurgere a apei (contribuie la reducerea costurilor prin eliminarea uneia dintre coloane). Soluția optimă în cazul în care o coloană de scurgere trebuie deviată.

EC – Element captare
Asigură direcționarea apei către un alt circuit sau rezervor. Dotat cu deviator ajustabil pentru captarea apei sau la dorință evacuarea ei în sol.

CE – Cot evacuare 60°
Destinat pentru a devia apa de perete atunci când în sistemul de scurgere nu se utilizează sistemul de drenaj. Elementul este dotat cu inel de armare la capătul liber.

PC – Pâlnie colectoare
Permite recoltarea apei din dolia fără streşini şi direcţionarea acesteia în burlan. Piesa este dotată cu dublă ramforsare pentu o mai bună rigiditate și rezistență.

MB – Mufă burlan
Mufa pentru burlan este folosită în sistemele de colectare a apelor pluviale. Aceasta este rezistentă la temperaturi joase si la spargere. Nu este inflamabilă și este rezistentă la lumina soarelui.

RC – Racord canalizare
Piesă de racord a burlanului (BU) la sistemul de canalizare sau în decantorul pluvial (DEP), atunci când nu se optează pentru evacuarea apei (CE) și asigură o etanșare optimă la sistemul de canalizare.

DEP – Decantor pluvial
Direcționează apa direct în sistemul de canalizare sau către un alt rezervor, eliminând posibilele infiltrații către fundație. Menține circuitul aerului cald dinspre canalizare către burlan (în sezonul rece, nu permite apei să înghețe pe burlan). Posibilitate de curățare a frunzelor acumulate datorită sitei incluse.

CEL – Cot elastic
Piesă de conexiune dintre racordul de canalizare (RC) și decantorul pluvial (DEP) cu un diametru de 110 mm.

Urmărește instrucțiunile video de montaj al sistemului pluvial

Cerere ofertă pentru sistemul pluvial Scandic®

Materie Primă

Element Sistem Pluvial


Atașează un document