10 ani "PARTENERIAT DE OTEL" SSAB & RoofArt – Tigla metalica, jghea...

10 ani "PARTENERIAT DE OTEL" SSAB & RoofArt

Toate noutățile

150 de parteneri ne-au fost alaturi la aniversarea celor 10 ani de colaborare cu furnizorul de materie prima, producator de otel nordic, compania SSAB. Dedicate clientilor si colaboratorilor din industria de profil, cele 4 evenimente de amploare organizate la nivel national au avut scopul de a prezenta tehnologii inovative folosite in productia de otel prevopsit, domenii de aplicare, proceduri de testare, initiative durabile si cu impact minim asupra mediului inconjurator in domeniul sistemelor de acoperis.

Printre cele mai importante misiuni ale companiei noastre se numără cele de a oferi comunității soluții durabile pentru acoperișuri și de a creşte gradul de educare privind tehnicile moderne de montaj. Principalul nostru furnizor de materie primă a contribuit substanțial, în cei 10 ani de colaborare, la îndeplinirea acestora, prin înalta calitate și inovația care îi caracterizează produsele. De aceea, dorim să le mulțumim, pe această cale, partenerilor și prietenilor noștri din SSAB”, a declarat Andrei Postu (foto), director executiv RoofArt România.

Cele 4 locatii din Brasov (20.03), Bucuresti (21.03), Cluj-Napoca (27.03) si Piatra Neamt (28.03), ne-au fost facilitat obiectivul de a reuni colaboratorii nostri din industria sistemelor de acoperis cu reprezentanti ai departamentului tehnic si de dezvoltare a produsului si ai departamenului de vanzari din cadrul SSAB.

Endre Kalmar, Area Sales Manager, SSAB: „RoofArt este o companie foarte profesionistă care produce produse de înaltă calitate pentru acoperișuri realizate din oțelul prevopsit cu acoperire GreenCoat®. Suntem foarte mândri să sărbătorim primii 10 ani de cooperare fructuoasă SSAB & RoofArt și așteptăm cu nerăbdare să realizăm noi proiecte împreună pentru a oferi cele mai bune soluții piețelor de construcții din România și Republica Moldova”.

Multumim partenerilor nostri de la SSAB ce ne-au oferit tot suportul in organizarea evenimentelor, Endre Kalmar – Area Sales Manager, Mikael Lindberg – Technical Development Manager si Marius Buibas – Regional Sales Manager, de asemenea multumim si tuturor participantilor pentru implicare si dorinta de promovare a celor mai bune sisteme de invelitori metalice, atat din punct de vedere calitativ, cat si ecologic si functional.