cum se monteaza jgheaburile si burlanele

Montarea unui sistem pluvial complet. Care sunt piesele componente.

Nu putem vorbi despre execuția finală a unei clădiri fără instalarea și a unui sistem pluvial de calitate, cu toate accesoriile necesare funcționării optime, iar pentru acest lucru, fiecare piesă componentă are un rol esențial.

Prin urmare, indiferent de arhitectura clădirii, este nevoie de proiectarea și de montajul eficient al unui sistem pluvial care să asigure o conexiune etanșă la nivelul tuturor componentelor.

Alcătuirea unui sistem pluvial

 Fără îndoială că atunci când vine timpul să montezi acoperișul și sistemul de drenare al apei, îți recomandăm să apelezi la ajutorul oferit de specialiști. Iată care sunt cele mai importante elementele care compun un sistem pluvial:

  1. Jgheaburile și burlanele – fiind componentele de bază ale unui sistem pluvial, acestea trebuie să fie de calitate superioară și bineînțeles să fie montate ca la carte. Jgheabul are scopul de a colecta apa pluvială de pe acoperiș și se fixează pe streașină cu ajutorul cârligelor jgheab sau a cârligelor de pazie universale. Burlanul are rolul de a prelua apa colectată în jgheab și de a o conduce fie în sistemul de canalizare, fie spre evacuare.
  2. Brățara jgheab – etanșează conexiunile dintre jgheab-jgheab și jgheab-colțar. De asemenea, compensează diferențele rezultate în urma dilatării lineare a jgheaburilor la oscilațiile de temperatură.
  3. Cârligul jgheab – este aplicat pe căprior pentru susținerea jgeabului, prezintă profil de rigidizare pentru rezistență sporită la sarcini mari.
  4. Elementul rigidizare jgheab – reprezintă un element sub forma unei tije realizate din tablă zincata de 0,55mm ce asigură o rezistență ridicată conexiunilor formate dintre două bucăți de jgheab.
  5. Stabilizatorul jgheab – oferă un plus de susținere jgheabului în cazul presiunii unor sarcini mari (zăpadă, gheață) sau în cazul unor acțiuni mecanice ce pot afecta, prin deformare, menținerea sistemului în poziția inițială.
  6. Capacul jgheab – se montează pe jgheab în ambele capete ale sistemului de captare a apei. Are un profil ermetic datorită garniturii de etanșare interioară. Atenție! Este interzisă folosirea siliconului pentru etanșare întrucât deteriorează în timp garnitura.
  7. Colțarul interior/ exterior – se montează pe colțurile interioare/ exterioare ale clădirii făcând legătura între două jgheaburi.
  8. Pâlnia colectoare – are rolul de a colecta apa din dolia fără streșini și de a o direcționa în burlan. Poate avea atât formă circulară, cât și dreptunghiulară, în funcție de designul dorit de arhitect.
  9. Piesa preaplin 90°/ 180°– are rolul de a preveni reversarea apei pluviale peste jgheab în cazul unor furtuni foarte puternice sau acolo unde există riscul de a se aduna o cantitate mare de precipitații de pe acoperiș.
  10. Racordul jgheab – este elementul principal de îmbinare a sistemului orizontal de preluare a apei (format din jgheaburi) cu cel vertical de scurgere a apei către sol (format din burlane).
  11. Cotul burlan – Element de îmbinare între racordul jgheab şi burlan. Este util pentru schimbarea direcţiei de scurgere a apei prin burlan.
  12. Brațara burlan – Maschează îmbinările dintre două burlane, fixând burlanul de faţada printr-un sistem de închidere de tip “click”. Se poate prinde pe orice tip de fațadă, zidărie, zidărie cu termosistem sau perete metalic.
  13. Ramificația burlan – Uneşte două coloane de scurgere a apei, contribuind astfel la reducerea costurilor prin renunțarea la una dintre ele. Element cu unghi de îmbinare reglabil.
  14. Elementul de captare – asigură direcționarea apei către un alt circuit sau rezervor. Deviatorul ajustabil oferă posibilitatea de a-l menține deschis, pentru captarea apei, sau închis, pentru evacuarea apei către sol.
  15. Cotul de evacuare – Element final de evacuare a apei pluviale captate.
  16. Racordul canalizare – acest element asigură o etanșare optimă a burlanului la sistemul de canalizare. Împiedică infiltrarea rezidurilor, a frunzelor sau pietrișului.
  17. Decantorul pluvial – Direcţionează apa direct în sistemul de canalizare sau către un alt rezervor. Pe timp de iarnă, menţine circuitul aerului cald dinspre canalizare către burlan, astfel apa nu va ingheța pe burlan. Oferă de asemenea posibilitatea de curăţare a rezidurilor colectate cu ajutorul sitei incluse.
  18. Cotul elastic – este o piesă de conexiune dintre decantorul pluvial și țeava de canalizare.

Având în vedere numărul relativ mare de elemente necesar pentru a monta un sistem pluvial, îți recomandăm să achiziționezi toate componentele de la același producător. În felul acesta, vei obține rezultate excelente atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional, în plus îți vei asigura valabilitatea garanției primite împreună cu achiziția materialelor.

Dacă totuși te decizi să îți instalezi singur sistemul pluvial, urmărește aici video-ul de montaj https://youtu.be/LfXebbi_uxY și nu uita, suntem bucuroși să îți răspundem la orice întrebare prin intermediul serviciului de Relații Clienți, la telefon 0372900222.

Mult spor!