inlocuire acoperis etape

Care sunt etapele pentru înlocuirea acoperișului

Acoperișul unei locuințe are un rol vital în ceea ce privește asigurarea confortului celor din interiorul ei. Astfel, alegerea lui se face cu cea mai mare atenție, de regulă după o documentare amănunțită.

Chiar dacă s-a ales cel mai bun tip de învelitoare, tot se pot întâmpina probleme pe parcurs. Multe dintre acestea au nevoie de reparații minore însă, dacă acoperișul nu este întreținut în mod corespunzător și ne este verificat periodic, reparațiile nu vor fi suficiente, iar structura casei și sănătatea locuitorilor ei vor fi afectate.

De asemenea, învelitorile pentru acoperișuri au o durată de viață anume. De exemplu, țigla metalică poate rezista, îngrijită corespunzător, până la 60 de ani. După această perioadă va fi probabil necesar să se înlocuiască tot acoperișul, acesta fiind depășit atât ca performanță, cât și din punct de vedere estetic.

Înlocuirea acoperișului nu este atât de complicată precum sună. Însă, pentru cele mai bune rezultate, este important să fie efectuată de specialiști, atât decopertarea, cât și montajul noului acoperiș fiind deosebit de importante pentru obținerea unor rezultate excelente.

  1. Obținerea autorizației de construire

Conform legii 50/1991, orice modificare a structurii unei case trebuie să obțină o autorizație de construire de la primărie. Dacă noul acoperiș va avea o altă formă sau va fi construit din alte materiale decât cele inițiale, atunci obținerea acestui document este obligatorie.

Pentru a-l obține este necesară întocmirea unui dosar ce cuprinde anumite acte: cerere tip, certificat de urbanism, dovada titlului asupra terenului și/sau construcțiilor (sau extrasul de plan cadastral), avizele și acordurile legale necesare (stabilite prin certificatul de urbanism), proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții și dovada privind achitarea taxelor legale.

  1. Demontarea acoperișului vechi

Această etapă presupune desfacerea tuturor elementelor care compun acoperișul, de la jgheaburi și burlane, la streașină, lucarnă și, desigur, învelitori. Demontarea acestora din urmă diferă în funcție de tipul fiecăreia, mai exact, de metodele de prindere care au fost utilizate, iar materialele rămase sunt, de regulă, sortate și recondiționate din motive economice și ecologice.

Pentru desfacerea învelitorii este necesar ca în spațiul de sub pot să se înceteze orice tip de activitate, procesul în sine fiind destul de zgomotos. De asemenea, se vor suspenda și utilitățile care ar putea împiedica desfășurarea intervenției (cum ar fi firele de înaltă tensiune) și, dacă este necesar, se va asigura continuitatea instalațiilor tehnico-edilitare pentru vecinătăți.

Decopertarea acoperișului vechi se va realiza cu atenție, avându-se grijă ca nu cumva structura de rezistență a clădirii să fie afectată. În cazul în care învelitoarea are cote diferite, se începe cu cea mai înaltă. În rest, operațiile de demontare încep de la coama acoperișului spre streașină, începând cu accesoriile.

  1. Înlocuirea elementelor de susținere deteriorate și instalarea foliei anticondens

Este posibil ca în cazul unui acoperiș extrem de vechi să fie nevoie și de înlocuirea unor elemente de susținere, cum sunt grinzile, căpriorii, șipcile și contrașipcile. După înlocuirea acestora și asigurarea rezistenței structurii, se instalează în mod normal o folie anticondens.

Folia anticondens este un material hidroizolant, al cărui rol este de a proteja clădirea de eventualele infiltrații de apă care pot ajunge sub învelitoare. Și alegerea acesteia necesită o atenție aparte, fiind necesar ca ea să aibă următorii parametri de performanță: etanșeitate la apă, permeabilitate la vapori, rezistență la radiațiile UV, rezistență la temperaturi extreme și rezistență mecanică.

  1. Montarea acoperișului nou

Și această etapă poate fi împărțită în etape mai mici. În primul rând, va fi necesar să se aleagă tipul de învelitoare. În acest sens, tot mai multe persoane aleg între cele din țiglă metalică și cele din tablă fălțuită – deoarece materialele sunt rezistente, durabile, au un aspect modern și nu presupun costuri extrem de ridicate.

Apoi, va fi nevoie să se aleagă și alte produse, în funcție de necesități: sistemul pluvial, coș de fum, parazăpezi, atici etc. Desigur, sistemul pluvial este obligatoriu pentru orice locuință, protejându-i structura și frumusețea, iar pentru cele mai bune rezultate se recomandă a fi achiziționat tot de la producătorul de la care s-a achiziționat învelitoarea.

  1. Curățarea, inspecția și sfaturile de întreținere

După finalizarea lucrărilor de montaj, echipa responsabilă va îndepărta toate obiectele rămase pe acoperiș sau în sistemul pluvial. Apoi, va fi efectuată o inspecție finală ce vizează verificarea întregii lucrări.

La final, proprietarul primește toate informațiile necesare întreținerii tipului de învelitoare și sistemului pluvial, fiindu-i, de obicei, recomandată o revizie generală, la un interval de un an după operațiunea de înlocuire.

CONCLUZIE

Inlocuirea unui acoperiș deteriorat nu trebuie amânată deoarece nu pune în pericol doar sănătatea casei, ci și pe cea a celor care o locuiesc. De asemenea, este important ca această intervenție să fie efectuată de specialiști cu vastă experiență în domeniu fiindcă lucrul la înălțime implică anumite riscuri, iar pașii trebuie urmați cu strictețe astfel încât rezultatele să fie cele dorite.

CAUTI INSPIRATIE. Vrei să vezi mai multe exemple Înainte & După înlocuirea acoperișului? Deschide portofoliul de proiecte.

CE ALEGI. Modele de tigla metalica, de jgheaburi si burlane.

AFLA PRETUL. Completeaza formularul si trimite-ne cateva detalii despre proiectul tau.