Construcția acoperișului este un proces complex, ce necesită atât alegerea unor materiale de înaltă calitate, cât și un montaj corect, efectuat de către specialiști în construcții de acoperișuri pentru case. Dacă pentru meseriași acest proces este destul de simplu, pentru proprietari se poate dovedi complicat, iar o cunoaștere sumară a etapelor de montaj este absolut necesară pentru a avea certitudinea unor rezultate pe măsura așteptărilor.
Altfel spus, este important să cunoaștem în ce investim și cum să investim corect, pentru a ne bucura vreme îndelungată de ce am achiziționat. Mai jos, specialiștii RoofArt prezintă pe scurt pașii ce necesită a fi făcuți în construirea unui acoperiș, precum și câteva informații utile.
Construirea șarpantei: primul mare pas către un acoperiș perfect
După finisarea plăcii de beton ce va servi drept tavan camerelor de la etaj și drept podea pentru pod, este necesară construirea “scheletului” pentru acoperiș (care nu va fi vizibil din exterior), denumit șarpantă.
Aceasta presupune următoarele etape:
- Montarea coșoroabelor
Coșoroabele sunt bârne groase de care se prind căpriorii și se montează pe perimetrul casei, pe placa de beton ce separă podul casei de încăperile de la etajul superior. Aceste elemente vor fi prinse de placa de beton prin intermediul unor tije din fier beton și între ele, cu ajutorul unor scoabe.
- Montarea popilor și a panelor
Cu ajutorul popilor (montați în poziție verticală) și a panelor (montate în poziție orizontală) scheletul acoperișului se înalță și prinde formă pe verticală. Înălțimea popilor determină înălțimea și înclinația acoperișului. Panele sunt bârne din lemn de sprijin intermediar pentru căpriori, situate la mijlocul distanței dintre coșoroabe și coamă (bară de lemn montată perpendicular pe popii de susținere, de lungimea plăcii de beton).
- Montarea căpriorilor
Căpriorii sunt bârne de lemn care determină înclinația acoperișului și se prind în trei puncte: pe coamă, pe pană și pe coșoroabă. Unghiul de montare al căpriorilor este influențat de arhitectura casei, conform proiectului, și de tipul de învelitoare ales – țiglă metalică, țiglă ceramică sau de beton, șindrilă bituminoasă etc.
- Montarea asterelii
Aceasta reprezintă o căptușeală din lemn, așezată pe căpriorii scheletului, cu scopul de a susține sistemul de învelitori. Practic, întreaga structură din lemn va fi acoperită de astereli, fixarea acestora realizându-se cu ajutorul cuielor. Plăcile de lemn se vor monta una lângă cealaltă sau cu un mic spațiu între ele, în funcție de tipul învelitorii. În anumite situații, astereala nu este necesară (pentru diferite modele de acoperișuri).
- Izolarea acoperișului
După montarea asterelii, următorul pas îl reprezintă montarea materialelor cu proprietăți izolatoare, vata minerală fiind cea mai folosită datorită capacității de izolare bune (acoperișuri ”calde”). Cu toate acestea, în cadrul magazinelor ce comercializează materiale de construcții pentru acoperișuri se regăsesc o mulțime de alte materiale izolante, cu caracteristici excelente. Dacă însă mansarda nu va fi locuită (acoperișuri ”reci”), atunci nu este necesară izolarea termică a acoperișului.
Montarea sistemului pluvial: o etapă ce necesită o atenție deosebită
Un sistem complet de acoperiș include, în mod necesar, un sistem pluvial adaptat dimensiunilor acestuia. Pentru că permite scurgere apei pluviale, acesta contribuie la păstrarea în cea mai bună formă a tablei de pe acoperiș, dar și la menținerea rezistenței structurii casei și a fundației, prin conducerea apei la o distanță optimă de locuință. În alegerea sistemului pluvial recomandăm calitatea și rezistența oțelului nordic SSAB și te îndrumăm astfel către sistemul pluvial Scandic® care îmbină, în cel mai plăcut mod posibil, funcționalitatea, durabilitatea și aspectul deosebit.
Urmareste Ghidul Video de Montaj al Sistemului Pluvial
Montarea învelitorii: pasul final în vederea obținerii unui acoperiș impecabil
Este și unul dintre cei mai importanți pași, dat fiind faptul că de calitatea materialelor acestuia depinde rezistența în timp a acoperișului, dar și estetica acestuia. Pentru o calitate excepțională, o protecție de durată, dar și pentru fiabilitate și aspect exterior plăcut, recomandăm alegerea țiglei metalice Umbrella®, realizată din oțel suedez SSAB, țiglă ce răspunde celor mai exigente așteptări. În plus, aceasta are o durată de exploatare de peste 60 de ani, motiv pentru care alegerea acestui tip de învelitoare reprezintă o investiție sigură. Mai mult decât atât, pentru că panourile de tablă au o greutate redusă, structura de rezistență (”scheletul” din lemn) nu trebuie să fie extrem de robustă.
Urmareste Ghidul Video de Montaj al Tiglei Metalice
Câteva sfaturi de la specialiștii în construcții de acoperișuri RoofArt
Așadar, acum că știi cum se montează pas cu pas acoperișul, am vrea să îți oferim câteva sfaturi:
- Chiar dacă nu ești străin de acest domeniu, îți recomandăm să lași construcția acoperișului în seama profesioniștilor. Aceștia nu doar că se vor asigura că totul va fi corect realizat, ci dispun și de echipamentele de protecție necesare.
- Alege întotdeauna materiale de calitate, indiferent de prețul acestora, investiția într-un sistem rezistent și fiabil de acoperișuri fiind una pe termen lung, pentru confortul tău și al familiei tale.
- Când alegi tipul de învelitoare, optează pentru un sistem complet, din aceleași materiale, de preferat, de la aceeași firmă. Astfel vei asigura un aspect uniform și impecabil, precum și o rezistență sporită.
- În cazul în care simți nevoia să cunoști mai bine ce presupune fiecare etapă, nu te simți jenat să ceri sfatul specialiștilor. Din contra, chiar este recomandat să faci acest lucru deoarece astfel vei avea o privire de ansamblu mai bună. Cere sfatul specialiștilor RoofArt în mod gratuit atunci când vine vorba despre un acoperiș.
- Nu uita, acoperișul reprezintă asigurarea tuturor investițiilor care au fost făcute anterior, în celelalte etape de construcție a unei case, de aceea merită să acorzi o atenție sporită în alegerea materialelor și a specialiștilor de montaj.
Pentru mai multe detalii despre produsele și serviciile noastre, așteptăm să ne contactezi!