Ludwig Mies van der Rohe spunea că arhitectura este voința unei epoci traduse în spațiu și, la fel ca și cele din alte țări, clădirile din țara noastră sunt, în general, tributare epocii în care au fost construite. Dacă luăm la pas țara vom întâlni, așadar, clădiri care sunt martorele unor epoci de deschidere, de restriște, de abundență sau de criză.
La o simplă căutare pe internet vei găsi foarte multe articole care tratează istoria fațadelor sau istoria interioarelor, dar prea puține care abordează istoria acoperișurilor. De la banalele paie, la mult mai sofisticata țiglă metalică, acoperișurile din țara noastră au o istorie foarte bogată și cumva firească pentru contextul geo-politic în care ne aflăm. Vorbim, până la urmă, de un popor care a fost strivit, de-a lungul timpului, între ocupația unor imperii care aveau obiceiuri, culturi și arhitecturi foarte diferite și mai vorbim, în al doilea rând, de un popor care s-a adaptat pentru a supraviețui inclusiv prin intermediul împrumuturilor: cuvinte, rețete, elemente de vestimentație și chiar modul în care arată acoperișurile caselor, toate aceste aspecte au fost influențate, din timp în timp, de noii stăpâni.
Primele acoperișuri din paie și bordeiele îngropate în pământ
Așa cum aminteam mai sus, dacă vorbim de acoperișuri românești, atunci vorbim, pe de o parte, despre o istorie arhitecturală foarte bogată, iar pe de altă parte vorbim despre o varietate estetică și mai bogată.
Dacă ai fost turist cel puțin o dată în Maramureș, atunci ai observat cu siguranță că maramureșenii au acoperișuri durabile, cu pante mari, care le ajută să reziste capriciilor ploilor și zăpezilor năprasnice specifice zonei. Materialele care se întâlnesc cel mai des în această zonă sunt șița și paiele și, ca fapt divers, dacă te pasionează istoria acoperișurilor, atunci trebuie să îți spunem că în Maramureș există unele dintre cele mai durabile acoperișuri din lume. Nu e de mirare că turlele bisericilor maramureșene dețin un record vechi de câteva secole: sunt cele mai înalte biserici din lemn din lume.
Potrivit site-urilor de specialitate, acoperișul înalt al bisericii din Surdești a deținut recordul de cel mai înalt din lume până în anul 2003 (este vorba de o înălțime totală de 72 de metri, dintre care 54 de metri măsoară doar turla), când a fost detronat de acoperișul unei alte clădiri românești: este vorba despre acoperișul unei alte biserici din lemn, din Săpânța-Peri, care a fost finalizată în preajma sfârșitului anului 2003. Acestă biserică are 78 de metri, iar lungimea turlei este aproximativ egală cu cea a bisericii din Surdești.
Lăsăm în urmă Maramureș și, pe măsură ce ne îndreptăm pașii spre regiuni cu vreme mai blândă, precum Dobrogea, unde iernile sunt mai cuminți și verile mai răcoroase, vom observa că acoperișurile caselor au pante mai mici, adaptate condițiilor meteo mai prietenoase. Și mai au, de asemenea, elemente împrumutate din tradiția arhitecturală specifică Turciei și Greciei (este vorba mai ales despre olanele simplu așezate pe suport). Aici cel mai folosit material este stuful, specific Deltei, și se spune că dacă dormi o noapte sub un acoperiș dobrogean, îți vei dori să te întorci acolo cât mai repede ca să poți să repeți experiența de neuitat.
Dincolo de aceste considerente, este, cu siguranță, interesant să mergi într-un muzeu destinat vechilor artefacte dacice, în care vei putea vedea, printre altele, și cum arată primele învelitori de lemn folosite de daci. Vorbim, totuși, doar de reprezentări grafice, dat fiind faptul că învelitorile propriu-zise nu s-au păstrat de-a lungul timpului. Motivul dispariției lor ține, pe de o parte, de neglijența arătată de-a lungul timpului față de istoria acoperișurilor, iar, pe de altă parte, după cum sigur știi, coloanele din lemn și andezit ale vechilor locuințe de pe teritoriul țării noastre, precum și acoperișurile acestora, au fost împuținate de obiceiul de a folosi la ridicarea noilor construcții materiale care erau „recuperate” din ruinele civilizațiilor anterioare.
Ulterior, pe măsură ce pe teritoriile noastre au ajuns popoarele migratoare, acestea au adus cu ele și „moda” bordeielor îngropate în pământ. Bordeiele erau acoperite, de regulă, cu mai multe straturi de paie și uneori spoite cu lut pentru a putea trece neobservate. Strămoșii noștri acordau o atenție foarte mare „camuflajului” acestor bordeie tocmai pentru a putea scăpa de atacurile populațiilor pe care paginile din manualele de istorie la încadrează la categoria „barbare”. Ascunse în văi sau în coline, locuințele din paie și lut lut au salvat viața strămoșilor noștri de multe ori din fața atacurilor sângeroase ale barbarilor.
Acoperișurile din țiglă metalică, expresii arhitecturale ale vremurilor moderne
Țigla ceramică a apărut în peisaj odată cu primele cetăți medievale. E interesant de remarcat faptul că tot atunci s-a produs și o mare schimbare la nivel de percepție colectivă: țigla s-a transformat dintr-un simplu material care oferă protecție într-un mijloc de expresie arhitecturală și de îmbunătățire la nivel de estetică generală a exteriorului caselor.
Înaintăm mai departe în timp și ajungem în secolul XIX,atunci când apar primele învelitori metalice și primele acoperișuri durabile: țiglă metalică, tablă ondulată sau cutată, tablă fălțuită, solzi metalici, toate în forme și culori diverse, care să fie cât mai plăcute ochiului celui care privește locuința din exterior. Ulterior, au început să fie îmbunătățite și tehnologiile de montaj iar apoi, pe măsură ce clădirile de pe teritoruiul țării noastre au început să se înalțe pe verticală, au apărut și învelitorile-terasă, despre care vom povesti, însă, pe larg, altă dată.
*** De la vechile acoperișuri din paie și până la gama de acoperișuri durabile, contemporane, moderne, din țiglă metalică, e cale lungă, însă datorită acestei istorii îndelungate avem astăzi o varietate fabuloasă de acoperișuri, care ne încântă atât pe noi, privitorii locali, cât mai ales pe străinii care aleg să ne viziteze țara și care pun bogăția arhitecturală în top 3 motive care îi determină să revină pe meleagurile noastre.